MEMORY...13

                               Ferma era amplasata langa Er si printr-un baraj paraul a fost oprit,si in felul acesta,s-a format un lac de acumulare,destul de mare si destul de adanc,spre placerea noastra a pruncilor din sat.In fiecare zi,cand aveam pauza de pranz,faceam baie in lac,imi placea foarte mult sa ma balacesc in apa si sa inot.
                               Imi aduc aminte,de felul cum am invatat sa inot;eram de o schioapa,inca nici la scoala nu umblam.Satul nostru era impanzit de o retea de ape,care impreuna se varsau in Er.Dupa o ploaie mai serioasa,nu se mai cunostea nimic,nici drumul si nici podul peste parau;totul era o intindere albastra,pline cu niste animale foarte delicate,lunguiete si negre si care ,cand se lipeau de copii,incepeau sa suga sangele.Acestea erau lipitorii,spaima pruncilor mai fricosi.
                               Mie niciodata n-umi ara frica,de lipitori,de fapt sa spune proverbul "cui ii e frica de apa ,sa nu mamance peste".Pe mine m-a invatat bunica,ca lipitorii sug doar sangele cel rau din om,pe undeva avea dreptate,am citit si eu prin carti,ca in trecutul indepartat,lipitorii erau folositi,pentru vindecarea bolnavilor cu hipertensiune arteriala.
                               Tata ,impreuna cu alti sateni,era la coasa,si se obisnuia ca la pranz,fiecare nevasta sa trimita mancare calda la cosasi;se taia cate-un pui sau alta zburatoare si se gatea mancare buna.Eu aveam o pofta nemaipomenita,cand mancam impreuna cu tati la camp,acum cand mananc la cele mai luxoase restaurante,nu simt o placere asemanatoare ,pentru mancare.Intr-o zi mama imi spunea:
                                -Tibi,astazi ai sa duci singur mancarea pentru tata,eu am alta treaba
                                 Era ,a doua zi dupa o ploaie torentiala si tot drumul pana la cosasi,era acoperit numai de apa.Cum eram micut,apa imi ajungea aproape pana la gura.Trebuia sa stau cu capul ridicat,iar sufertasul in care era mancarea,il tineam ridicat cu amandoua mainile deasupra capului.